Cruzimea-i ca şi un
fier de călcat:
Netezeşte toate
părerile, trece tăcut peste ele.
Într-o brazdă
proaspătă, de rouă salvat,
Adevărul nu se dă
hăcuit în surcele.
Ci Marele marş –
peste spinările tinere
Ca peste un şes
asfaltat –
Nu-l poate opri nici
Sfânta Vinere,
Nici glasul fanfarei
alarmant.
Pe crucea mea,
că-ndată m-aş decide
Să fiu mătură,
curăţind pe-aproape.
Pe o biată mătură
nici n-o poţi ucide,
Doar sub alt gunoi să
mă îngroape.
Cruzimea-i ca şi un
buldozer modern:
Îţi lăţeşte ţeasta,
şi gata…
E viu, însă, în
cadavru, omul intern –
Poate-i un strănepot,
ci poate fi şi tata.
