luni, 20 mai 2019

Scriitoarea Renata Verejanu, fondatoarea primului Club UNESCO din Moldova




Dragi prieteni,
Renata Verejanu e unul dintre poeții care nu-și dorește o pagină pe wikipedia, deși acum vreo zece ani avea cea mai originală pagină a unui om de cultură de la Chișinău. Colegii, prietenii o iscodeau să afle cine i-a creat pagina. Acum au și ei toți. După lansarea de către Academia Europeană a Societății Civile a Festivalului Internațional de Poezie – Renata Verejanu (martie 2014), detractorii au vandalizat pagina de pe wikipedia. Și noi, creatorii acelei pagini, am șters-o. Nu administratorii impuși de „utilizatori”. Noi am șters-o! Convinși, că cele mai veritabile surse ale unui scriitor sunt cărțile scrise de el, le-am găsit la Biblioteca Națională a Moldovei. Pe Internet am descoperit că poeta de la Chișinău e numită printre cei mai importanți 35 scriitori ai prestigiosului Institut de Literatură Maxim Gorki, unde au studiat sute și mii de personalități. Am descoperit o mulțime de evenimente cu care și-a bucurat semenii poeta luptătoare de pe linia întâi a renașterii spirituale, a procesului de democratizare. …Și am descoperit încă: zeci și zeci de surse online – emisiuni TV de ore întregi, emisiuni radio, pagini întregi de reviste cu poeme și ziare cu eseuri despre opera și activitatea Renatei Verejanu au fost blocate, ascunse sau chiar distruse. Și în mileniul trei le este frică de Poezie... Din sursele online, ce au mai rămas căci nu au putut fi vandalizate, descoperim o Personalitate deosebită, cu un CV original și unic, pe care-l oferim celora care prețuiesc opera și activitatea poetei. Sunt surse independente, referințe imparțiale despre opera și activitatea omului de cultură, deși însăși poetul Renata Verejanu rămâne a fi sursa esențială, sursa originală. Lectură și vizionare plăcută.

Partea I.
1.https://www.youtube.com/watch?v=FOuWH9V0tVM
Moment poetic, la TV Moldova 1. Poemele scrise acum 40 de ani, în plină înflorire a regimului totalitar, poeta Renata Verejanu le citește pentru toată planeta (Grădina lui Ștefan cel Mare și Sfânt, anul 2014)
2. http://www.asm.md/?go=noutati_detalii&n=5119&new_language=0
Prima (dintre 70-ciști și 80-ciști) are curajul să-și dea opera pentru a fi analizată și apreciată la Conferința științifică de la Institutul de Filologie al Academiei de Științe a Moldovei. 22.10.2012. E unica sursă care a rămas, toate celelalte (pagini întregi din fostul ziar al scriitorilor, emisiuni la Euro TV etc. – totul a fost șters de pe Internet). De ce oare?
3. https://uniuneascriitorilor.md/membru/verejanu-renata
Peste 60 de cărți… Membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova (din 1990), președinte al Uniunii Internaționale a Oamenilor de Creație (din 29.12.2017)
4. https://luceafarul.net/academician-mihai-cimpoi-cardiograma-lirica-a-renatei-verejanu
Academicienii despre meritul poeziei Renata Verejanu, la baștina lui Eminescu
5. http://bnrm.md/files/biblioteca/noutati/20171023-Programul-expozitiei-Verejanu.pdf
Expoziția – eveniment „Poetul Dintre Milenii”. O „Expoziție-Eveniment” unică la Biblioteca Națională a Moldovei, 20-26.10.2017, BNM în parteneriat cu MECC
6. http://www.if.asm.md/doc/Conferinta-Renata-Verejanu.pdf
A doua Conferință științifică la Academia de Științe a Moldovei, 2017. Renata Verejanu e poetul care a avut ce prezenta la cele mai multe Conferințe științifice, Simpozioane, Concursuri, Saloane Internaționale de carte, unde a fost apreciată creația sa literară
7. https://www.youtube.com/watch?v=FDiwzV4OncU
Aniversări. Renata Verejanu. Un film al TV Moldova 1, 2014, cu materiale din arhiva anilor 1989-1993. Poeta citește din poeziile sale scrise și publicate în Literatura și arta, începutul anilor ”80, când redactorul săptămânalului era marele poet Victor Teleucă
8. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=334777
Renata Verejanu – Om Emerit al Republicii Moldova, 2010
9. https://www.flickr.com/photos/parliamentrm/37961052871/in/album-72157665481423139/
Expoziția de carte „Poetul Dintre Milenii – Renata Verejanu”, Parlamentul Moldovei, 27.10.2017
9.9. https://en.wikiludia.com/wiki/Maxim_Gorky_Literature_Institute
Scriitorii lumii. Din sutele și miile de personalități de pe diferite meridiane, care au fost lansate în anii activității sale, Institutul de Literatură Maxim Gorki (Moscova) o numește pe Renata Verejanu printre cei mai importanți 35 de scriitori
9.10. https://www.youtube.com/watch?v=ArRHKYRmy6Y
„Poetul Dintre Milenii – Renata Verejanu”, Expoziție de carte la Parlamentul Moldovei
10. https://conferincett.files.wordpress.com/2019/01/bibliografia-renata-verejanu-machetat.pdf
Biobibliografia „Poetul metaforei în flăcări – Renata Verejanu”, editată de cercetătorii de la Biblioteca municipală B.P.Hașdeu –biblioteca celor 100 de biblioteci: focare de cultură și promovare a literaturii – și nominalizată la „cea mai interesantă bibliografie”, a cuprins doar o perioadă din viața poetei (până-n 2012), o parte din activitatea literară și de activist civic și cultural: promotor și apărător al drepturilor copiilor, al adevărului istoric, al valorilor naționale, de promotor al unei mass-media libere și independente, al unui stat de drept… După care poeta luptătoare iarăși s-a aflat pe linia întâi și a ținut discursuri înflăcărate în Piața Marii Adunări Naționale…și a editat peste 60 de titluri de carte. În Biobibliografie găsiți referințe critice de Ioan Barbu, Renatei Verejanu și trandafiri ei de foc, Tudor Palladi, Ofranda celestă a poeziei sau magia revelației, Ovidiu Bufnilă, Magia soarelui din fântână sau despre magia speranței și eseuri ale Victoriei Milescu, Iurie Colesnic, Arcadie Suceveanu, Lidia Grosu, Petre Rău, Nina Suroceanu, Ion Proca, Claudia Partole, Victor Ladaniuc, Irina Stavschi, Andrei Dumbrăveanu, Mihai Cimpoi și alte materiale din diferiți ani
10.1. https://www.youtube.com/watch?v=G7LuN9Krf94
poeta Renata Verejanu invitat drag la emisiunea Buna dimineața, TV Moldova 1, 2017